Facebook este mai mult un canal de comunicare decât un canal de vânzăre, unul care nu trebuie neglijat. Comunicarea cu posibilii clienţi sau cu cei existenţi este una dintre cele mai bune căi spre vânzare. Aşadar, nu neglija social media marketing. Iată mai jos câteva sfaturi:
Stabileşte o strategie, planifică conţinutul
După ce ai creat pagina afacerii tale, trebuie să ai grijă că şi ai activitate pe aceasta, altfel nu-ţi vei putea ţine aproape clienţii sau potenţialii clienţi. Publică informaţii interesante sau utile care să aibă legătură cu nişa ta. Prezintă informaţii despre produsele sau serviciile tale, dar nu îi bombarda cu postări de vânzare. Pentru a nu rămâne în pană de idei, e bine să stabileşti o strategie clară, un plan, un grafic al postărilor pe 1-2 săptămâni sau chiar pe o lună întreagă.
Regula 80-20
Dacă îţi bombardezii fanii (cei care au dat like paginii) cu postări de vânzare, s-ar putea să se simtă deranjaţi şi să-i pierzi. De fapt, este foarte probabil să se întâmple asta. Până la vânzare, trebuie parcurs un drum, iar începutul este comunicarea. Regula 80-20 spune că pe o pagină să publici 80% conţinut informaţional şi doar 20% conţinut de vânzare. Ce înseamnă asta? Ei bine, informaţia este şi va rămâne preţioasă, iar tu trebuie să le oferi informaţii interesante, utile, pentru care nu trebuie să plăteşti nimic. Exemplu. Dacă ai un magazin pentru produse pentru copii, poţi face postări informaţionale în genul „10 Idei de amenajare a camerei copilului”, „La ce să fii atentă atunci când cumperi un căruţ pentru bebe”, „Ce înseamnă metoda Montessori” etc. De asemenea, poţi publica imagini haioase, citate, poţi face concursuri şi multe altele. Prin astfel de postări poţi atrage mai mulţi fani şi engagement mai mare.
Foloseşte-te de grupurile de Facebook
Distribuie postările de pe pagina ta pe grupurile de facebook. Însă nu încerca să distribui în toate grupurile, ci alege-le pe care sunt dedicate nişei tale. De exemplu, dacă deţiii un magazin online de produse pentru copii, ţinteşte grupuri de genul „Mami vinde, mami cumpara”, „Vanzari hainute copii” etc.
Lasă un comentariu